AgathodaImon – Sfintit Cu Roua Suferintii

Cind lumen se preschinba-ntr-o umela-nchisoare

In care-n van speranta, bist lilac se zbate

Lovindu-se de ziduri, cu-aripi sovattore

Si dind mereu cu capu-n tavanele surpate

Deodata, minioase, prind clopate sa sara

Si catre urla-ngrozitoare

Lungi si nesfirsite convoaie mortuare

Incet si fara muzici prin suflet trec mereu…

M-ati sfintit cu roua suferintii

Si mi-ati pus venin in singe

Iar speranta-nvinsa plinge

Ca sufletul meu

Si muta-i-gura-dulce a altor vremi

Cind trimpul creste-n urma mea

Iar eu ma-ntunec!

E-o ora grea si mare

Aripile-mi negre in ceruri se-ntind

Astfel lume amuteste la-niunecari solare

Astfel lume amuteste vulcane cind s-aprind…

Cind prin a vietii visuri ostiri de nori apar

A mortu umbra slaba cu coasa si topor

Taceti cumtac in spaima, crestinii din popor

Cind evul asfinteste si dumnezeii mor!

Se mistuie-n moarte si durere

Vapaia care-n mine a stralucit

Ciudata intristare ce creste ca sie marea

Pe-un tarm stincos, pustiu…

Peste flacari, peste fumuri, pe cadavre descarnate

Pe cimpii deserte, pe altare profanate

Vino, s-asezi pe ele tronul tau de oseminte

Inalta-te in culinea fumegindelor morminte!

Caci eu nu ma las unrobit de tine,

Crestine!